La două decenii de la intrarea României în Uniunea Europeană, fostul negociator-șef Vasile Pușcaș avertizează că țara nu și-a exploatat potențialul. Într-un interviu acordat News.ro la 10 octombrie 2026, acesta susține că România a valorificat doar aproximativ 20%-30% din oportunitățile generate de aderare. Lipsa unei strategii de dezvoltare coerente a împins mulți cetățeni să caute condiții de viață și perspective profesionale mai bune în alte state membre.
Problema centrală nu constă în lipsa oportunităților, ci în incapacitatea autorităților de a construi un plan de dezvoltare durabil. Vasile Pușcaș afirmă că guvernele românești nu au adoptat o strategie postaderare care să stabilească obiective clare pentru integrarea europeană. Apartenența la UE ar fi trebuit să însemne mai mult decât simpla participare la instituții sau accesul la fonduri, implicând aplicarea unor politici europene prin reforme și investiții care să crească nivelul de trai.
Fostul negociator-șef subliniază că accentul a fost pus pe absorbția banilor, nu pe utilizarea lor strategică în politici publice. Obiectivul nu ar fi trebuit să fie doar atragerea fondurilor în buget, ci transformarea acestora în infrastructură și servicii publice capabile să susțină economia pe termen lung. Deși în ultimii ani rolul finanțărilor europene în infrastructura de transport și socială a devenit mai clar, evaluarea celor două decenii depinde de efectele reale asupra calității vieții.
Mobilitatea masivă a românilor este susținută de datele Eurostat, care arată dimensiunea acestui fenomen. La 1 ianuarie 2024, aproximativ trei milioane de cetățeni români locuiau în alt stat membru al UE, reprezentând circa 22% din totalul celor 14 milioane de cetățeni europeni rezidenți în afara țării de origine. Românii formau cel mai numeros grup de cetățeni europeni rezidenți în alt stat membru, înaintea italienilor și polonezilor, conform publicației Demography of Europe – 2025.
Vasile Pușcaș propune ca intrarea în zona euro să devină un obiectiv strategic național, dar cu anumite condiții. El estimează că România ar avea nevoie de aproximativ un deceniu pentru a-și consolida fundamentele economice înainte de adoptarea monedei unice. Acest proces necesită continuitate în politicile publice, indiferent de schimbările politice, pentru a evita reformele fragmentate. Totodată, el critică întârzierea aderării la spațiul Schengen, care generează costuri directe pentru operatorii economici români.
Integrarea europeană a României este marcată de o discrepanță între statutul formal de membru și participarea activă la procesele de decizie. Deși țara a beneficiat de accesul la fondurile comunitare, expertiza și capacitatea administrativă necesară pentru a influența politicile europene rămân puncte critice. Transformarea apartenenței într-un proiect de țară coerent reprezintă, în viziunea fostului negociator, principala provocare pentru viitorul societății românești.