O persoană botezată în copilărie care, ajunsă la vârsta adultă, dorește să se desprindă de o comunitate religioasă poate avea dreptul la ștergerea datelor sale personale din registrul de botez. Această interpretare a fost propusă de avocata generală Laila Medina în cadrul cauzei C-12/25, Bisdom Gent, aflată în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Procesul vizează echilibrul dintre protecția datelor și libertatea religioasă.
Registrele de botez pot intra sub incidența GDPR chiar dacă sunt păstrate exclusiv pe suport de hârtie. Laila Medina susține că prelucrarea manuală intră în domeniul de aplicare al regulamentului dacă informațiile fac parte dintr-un sistem structurat de date personale. În opinia sa, registrele catolice îndeplinesc această condiție, deoarece botezurile sunt ordonate cronologic și în funcție de parohie, permițând regăsirea informațiilor într-un mod organizat.
După ce o persoană se opune prelucrării, comunitatea religioasă trebuie să demonstreze existența unor motive legitime imperioase pentru a continua păstrarea datelor. Administrarea sacramentelor poate reprezenta un interes legitim pentru Biserică, însă acest lucru nu justifică automat păstrarea informațiilor unei persoane pe termen nelimitat. Evaluarea trebuie făcută individual, luând în considerare motivele persoanei și efectele pe care refuzul ștergerii le poate avea asupra acesteia.
Arhivarea în interes public sau cercetarea istorică pot permite păstrarea unor date, dar numai sub condițiile și cu garanțiile stricte prevăzute de GDPR. Aceasta include respectarea principiului minimizării datelor, astfel încât să se folosească informații care nu mai permit identificarea persoanei. O simplă mențiune privind părăsirea Bisericii sau tăierea datelor cu o linie, lăsându-le lizibile, nu reprezintă o ștergere validă conform propunerii avocatei generale.
Cauza pornește de la situația lui JM, un cetățean belgian botezat în 1955 în parohia Bijloke din Gent. Acesta a cerut Episcopiei din Gent eliminarea oricărei referiri la persoana sa din arhivele fizice sau digitale, invocând GDPR. Episcopia a tăiat datele cu o linie, dar acestea au rămas lizibile, fapt ce a dus la sesizarea Autorității belgiene pentru protecția datelor și la contestarea deciziei în instanță.
Concluziile avocatei generale nu sunt obligatorii pentru judecătorii CJUE, care vor pronunța ulterior hotărârea în cauza C-12/25. Decizia finală va clarifica modul în care dreptul la protecția datelor personale trebuie pus în balanță cu autonomia organizațiilor religioase în întreaga Uniune Europeană. Problema centrală vizează limitele în care o organizație poate păstra date identificabile după ce un individ își exprimă clar opoziția.