În România, lipsa unui cadru legal pentru parteneriatul civil forțează cuplurile să plătească sume considerabile pentru a mima drepturile oferite automat familiilor căsătorite. Această realitate birocratică impune un cost de pornire de aproximativ 5.500 de lei în primul an, sumă destinată actelor notariale, asigurărilor și procurilor. Această „taxă nevăzută” pe lipsa drepturilor fundamentale afectează numeroase relații care sunt transformate într-un proces administrativ continuu și epuizant.
Costurile financiare devin masive atunci când partenerii doresc să achiziționeze bunuri comune, precum o locuință. Deoarece nu beneficiază de regimul devălmașiei, cuplurile trebuie să utilizeze contracte de coproprietate sau donații cu uzufruct pentru a se proteja. Un astfel de demers poate implica onorarii notariale de peste 4.425 de lei plus TVA pentru o vânzare simulată sau chiar peste 8.000 de lei în cazul unei donații. Aceste cheltuieli sunt necesare pentru a securiza contribuția financiară a fiecărui partener în fața eventualelor contestații.
Pe lângă impactul financiar, lipsa recunoașterii statului generează un stres psihologic sever, cunoscut sub numele de „stres minoritar”. Cuplurile sunt obligate să facă o evaluare constantă a riscurilor în spațiul public și să gestioneze o stare de alertă continuă. Psihologii avertizează că această hipervigilență și necesitatea de a menține o „poveste de acoperire” pot duce la oboseală cronică și anxietate structurală. Relația de iubire este astfel invadată de o dimensiune administrativă care transformă intimitatea într-un teren minat juridic.
Protecția obținută prin acte notariale rămâne incompletă, deoarece nu poate înlocui drepturile derivate din dreptul familiei. Statul refuză acordarea pensiei de urmaș, a adopției comune și chiar a zilelor libere plătite în cazul decesului unui partener. Chiar și băncile pot pune obstacole, refuzând oferirea creditelor comune pentru cupluri care sunt considerate doar „doi prieteni”. Această lipsă de recunoaștere oficială lasă cetățenii într-o zonă de vulnerabilitate totală în momentele de criză sau de boală.
Situația legislativă este marcată de ignorarea deciziilor internaționale, inclusiv a celor venite de la CEDO. Deși Curtea Europeană a Drepturilor Omului a verdictat că statul român este obligat să ofere un cadru de protecție, proiectele de lege rămân blocate în Comisia Juridică a Camerei Deputaților. Proiectele Plx 152/2019 și Plx 153/2019, care reglementează parteneriatul civil, au primit avize pozitive de la diverse comisii, dar lipsa voinței politice le menține în sertare, lăsând milioane de oameni fără drepturi de bază.
În contextul politic actual, unde discuțiile despre programul de guvernare și responsabilitatea partidelor sunt prezente, stagnarea legislativă persistă. Deși există presiuni internaționale și campanii de conștientizare, precum cea susținută de MozaiQ, procesul de adoptare a parteneriatului civil rămâne blocat. Această inerție legislativă continuă să impună cetățenilor o taxă pe demnitate, care se plătește zilnic prin lipsa de protecție instituțională și prin costurile birocratice impuse pentru supraviețuirea juridică.