O femeie din Timișoara, diagnosticată cu neoplasm de colon rectosigmoidian, a reușit să obțină în instanță accesul la un tratament oncologic costisitor, după ce instituțiile statului au refuzat decontarea acestuia. Curtea de Apel Timișoara a decis ca medicamentul să fie asigurat integral de stat, în ciuda argumentelor juridice utilizate de Ministerul Sănătății și de CNAS pentru a limita responsabilitatea financiară a autorităților în fața dreptului la viață.
Conflictul judiciar a izbucnit deoarece medicul oncolog a recomandat pacientei administrarea medicamentului pembrolizumab, cunoscut sub denumirea comercială Keytruda, însă acesta era prescris în regim „off-label”. Această situație înseamnă că tratamentul nu era compensat pentru indicația terapeutică specifică de care avea nevoie femeia, aflată deja la a cincea linie de tratament. Costul flaconului de medicament oscilează între 8.328,56 lei și 13.225,92 lei, o sumă imposibil de suportat de pacient.
În apărarea sa, Ministerul Sănătății a susținut că nu există o obligație absolută a statului de a deconta toate medicamentele disponibile pe piață sau cele pentru afecțiuni fără autorizație specifică. Instituția a argumentat că, prin urmare, dreptul la viață al reclamantei nu este îngrâdit, deoarece caracterul absolut al acestui drept nu vizează și componenta economică. Ministerul a menționat, de asemenea, că nu poate efectua plăți din propriul buget în afara situațiilor prevăzute expres de lege.
CNAS a adus în discuție o argumentație și mai controversată, susținând că protejarea dreptului la viață poate fi supusă unor restricții legale. Conform instituției, ochirea dreptului la viață nu poate fi realizată în afara unui cadru legal care impune limitări rezonabile ale exercițiului unor drepturi care asigură indirect acest drept. În același timp, Agenția Națională a Medicamentului a explicat că extinderea indicației terapeutice necesită o procedură administrativă de evaluare care nu fusese finalizată.
Curtea de Apel Timișoara a respins excepțiile ridicate de autorități, subliniind că procedura de includere a medicamentelor în listele de compensare este una laborioasă și lungă. Judecătorii au reținut că timpul este un element critic pentru pacientă, iar orice întârziere poate pune în pericol dreptul la sănătate și la viață. Astfel, instanța a admis cererea de ordonanță președințială, obligând instituțiile pârâte să asigure tratamentul cu compensare de 100% până la soluționarea definitivă a procesului.
Sistemul de asigurări de sănătate din România funcționează pe baza unor liste de medicamente compensate, unde decontarea este strict limitată la indicațiile terapeutice aprobate de autoritățile de reglementare. Atunci când un medic prescrie un tratament „off-label”, acesta intră într-o zonă gri administrativă, unde pacienții trebuie adesea să apeleze la contestații juridice pentru a acoperi costurile exorbitante ale medicamentelor de ultimă generație.