O investigație a scos la iveală o situație alarmantă la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, unde piese de o valoare istorică imensă sunt înregistrate în contabilitate cu sume simbolice. Un peisaj semnat de Nicolae Grigorescu este evaluat oficial la doar 3,5 lei, fapt ce evidențiază vulnerabilitatea extremă a patrimoniului cultural aflat în custodia instituției din Ploiești.
Problema nu este un caz izolat, ci o practică generalizată în muzee din întreaga țară. Lucrări semnate de autori precum Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Ion Andreescu, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu sau Theodor Aman sunt înregistrate la prețuri derizorii de câțiva lei. Această realitate a fost scoasă în evidență de auditorii Curții de Conturi în urma unui control desfășurat la instituțiile din subordinea Consiliului Județean Prahova.
Florin Sicoie, directorul muzeului, explică faptul că lipsa fondurilor pentru expertize a blocat procesul de reevaluare. Expertizarea unei lucrări costă între 5 și 10 la sută din valoarea sa reală, iar pentru un Grigorescu de 400 de mii de euro, costul ar fi de 10 până la 20 de mii de euro. Sumele necesare pentru reevaluarea zecilor de opere ar depăși posibilitățile Consiliului Județean.
Riscul financiar este critic, deoarece o lucrare subevaluată nu poate fi asigurată la prețul pieței. În cazul unui furt, procedura obligă custodele să achiete doar valoarea de înlocuire, calculată de șase ori suma din acte. Astfel, dacă lucrarea de 3,5 lei este furată, responsabilul va fi obligat să plătească doar puțin peste 20 de lei, o sumă nesemnificativă față de valoarea reală.
Mădălina Mirea, curator și expert autorizat de Ministerul Culturii, avertizează că această situație reprezintă o vulnerabilitate majoră. Ea subliniază că o lucrare de Nicolae Grigorescu poate valora între 50.000 și 120.000 de euro, în funcție de perioadă. Expertul propune schimbarea metodologiei prin decuplarea onorariului expertului de valoarea obiectului și implementarea unui tarif unic fix per fișă de evaluare.
Sistemul de gestionare a patrimoniului cultural din România se confruntă cu o lipsă cronică de fonduri pentru funcționare și securitate. Multe instituții primesc bugete minime, care acoperă doar facturile și salariile personalului, deși responsabilitatea custozilor este uriașă. Lipsa sistemelor antiefracție performante și a climatizării, alături de salariile mici ale muzeografilor, amplifică riscurile la care este expus tezaurul național.