România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata supraaglomerării locuințelor în rândul tinerilor, conform datelor recente furnizate de Eurostat. În anul 2025, un procent de 60,4% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani din țară au locuit în gospodării considerate supraaglomerate. Această cifră depășește semnificativ media europeană pentru aceeași categorie de vârstă, care s-a situat la nivelul de 26,9%.
Situația locativă din România este marcată de o discrepanță majoră între tineri și restul populației. În timp ce rata supraaglomerării pentru întreaga populație a fost de 40,4%, cea pentru segmentul de vârstă 15-29 de ani a atins 60,4%, reprezentând o diferență de 20 de puncte procentuale. Această tendință de afectare disproporționată a generațiilor tinere este observată în toate statele membre, însă în România este extrem de accentuată.
Evoluția indicatorului arată o tendință negativă pentru tinerii din România, raportată la anul precedent. În 2024, rata de supraaglomerare pentru această categorie era de 58,3%, ceea ce înseamnă o creștere de 2,1 puncte procentuale în doar un an. La nivelul întregii Uniuni Europene, evoluția a fost mult mai modestă, înregistrând o creștere de la 26,5% în 2024 la 26,9% în 2025, evidențiind astfel gravitatea situației specifice din România.
Clasamentul european arată că România se află la extremitatea superioară a listei, fiind urmată de Letonia, cu 54,9%, și Bulgaria, cu 52,8%. La polul opus se regăsesc state precum Cipru, unde rata este de doar 3,5%, Irlanda cu 7,4% și Malta cu 7,7%. Diferențele masive dintre aceste țări reflectă modele de locuire și structuri ale gospodăriilor complet diferite în cadrul spațiului european.
Metodologia Eurostat pentru calculul supraaglomerării nu se bazează pe numărul total de persoane, ci pe raportul dintre numărul de camere disponibile și componența gospodăriei. Pentru a evita clasificarea ca supraaglomerată, o unitate locativă trebuie să ofere cel puțin o cameră pentru fiecare cuplu și câte o cameră pentru fiecare persoană singură de peste 18 ani. Această statistică măsoară spațiul efectiv disponibil, nu neapărat nivelul de sărăcie sau povara financiară a costurilor cu locuința.
Problema supraaglomerării locative este o chestiune de infrastructură și acces la spațiu, fiind distinctă de presiunea financiară. Eurostat monitorizează separat procentul tinerilor care alocă cel puțin 40% din venitul disponibil pentru costurile locuirii, o altă formă de vulnerabilitate. În UE, această presiune financiară afectează 9,1% dintre tineri, comparativ cu 7,7% pentru întreaga populație, indicând o problemă complexă de stabilitate economică și locativă.