În România, funcționarea instituțiilor este condiționată de existența unor relații personale sau a unor recomandări, în loc de aplicarea procedurilor legale. Cetățenii au încredere doar în cercul apropiat, precum familie sau prieteni, evitând contactul cu sistemul fără un număr de telefon sau o cunoștință care să faciliteze procesul. Această abordare transformă relația personală într-un substitut pentru instituție, unde dreptul garantat de lege este înlocuit de nevoia de contact direct.
Această neîncredere structurală nu reprezintă doar o nemulțumire temporară față de lideri, ci o convingere profundă că regulile nu se aplică tuturor în mod egal. Oamenii sunt extrem de inventivi în a construi rețele și scurtături pentru a rezolva problemele individuale, însă această capacitate de adaptare funcționează ca o supapă de presiune. Prin faptul că ne descurcăm singuri, reducând nevoia de a cere schimbări, permițem sistemului să rămână slab și să nu fie obligat să funcționeze pentru întreaga populație.
Cercetarea „România între lumi. Valorile angajaților români” evidențiază o ruptură majoră între autoevaluare și percepția asupra celorlalți. În timp ce indivizii se percep ca fiind onesti, competenți și responsabili, evaluarea făcută „românilor” ca grup este radical diferită. În această categorie generală, valorile precum integritatea sau adevărul sunt înlocuite de căutarea câștigului financiar, a confortului și a promovării prin relații, creând o societate în care fiecare se consideră mai bun decât colectivul.
Problema centrală a reformei este legată de natura partidelor politice, care controlează accesul la putere și numirile în funcțiile publice. Partidele tind să importe în administrație propriile reflexe de funcționare, bazate pe obediență și interese politice, nu pe competență profesională. Astfel, instituțiile ajung să oglindească organizațiile politice, transformând concursurile de funcții în formalități și schimbând managerii performanți la fiecare schimbare de majoritate, ceea ce anulează orice tentativă de stabilitate.
Reforma statului nu poate fi realizată fără o transformare profundă a modului în care partidele se conduc pe ele însele. Un sistem funcțional ar necesita partide care practică meritocrația și transparența în interior, separând clar funcțiile politice de cele care cer expertiză profesională. În prezent, instituțiile sunt tratate ca proprietăți temporare ale partidelor câștigătoare, ceea ce face ca drepturile cetățenilor să fie respectate doar prin intervenții speciale sau prin posibilitatea de a ocoli sistemul.
Evoluția societății românești este marcată de o adaptabilitate care nu duce la transformare, ci la o supraviețuire individuală fragmentată. Atunci când serviciile publice precum sănătatea sau educația eșuează, cetățenii aleg alternative private sau pleacă din țară, reducând astfel presiunea colectivă pentru reformă. Acest mecanism de adaptare individuală permite statului să rămână neschimbat, lăsând instituțiile să funcționeze doar pentru cei care pot plăti sau care au conexiuni.