Manifestațiile violente care afectează diverse state europene scot la iveală o stare de frustrare profundă în rândul generației Z. Deși protestele nu fac parte dintr-o mișcare coordonată, ele împărtășesc elemente comune, pornind de la nemulțumirile elevilor legate de lipsa profesorilor și infrastructura școlară defectuoasă. Ulterior, revendicările s-au extins către probleme economice și sociale, precum prețurile, salariile, pensiile și calitatea serviciilor oferite de stat.
În Franța, protestele au implicat elevi, studenți, sindicaliști și membri ai mișcării „Vestelor Galbene”. Elena Trifan explică faptul că violența este adesea o consecință a dezamăgirii față de instituțiile statului și de contextul economic actual. Ea menționează că resursele sunt direcționate către cheltuieli de apărare, în timp ce societatea asistă la un genocid, aspecte care alimentează reacțiile tinerilor, percepute ca violente de către segmentele privilegiate ale societății.
Un aspect critic semnalat de cercetătoare este modul în care poliția a reacționat în timpul acestor confruntări. Elena Trifan subliniază că elevii și copiii au devenit victime ale unor intervenții brutale, suferind răni comparabile cu cele din zonele de război. Această represivitate a aparatului de stat riscă să amplifice tensiunile existente, deoarece tinerii sunt forțați să își pună viețile în pericol pentru a revendica drepturi și condiții de viață absolut elementare.
Deși România se confruntă cu probleme similare, precum subfinanțarea educației sau lipsa cadrelor didactice, Elena Trifan nu prevede o mobilizare de amploare în țară. Ea consideră că românii suferă de o lipsă de conștiință politică, cauzată de obediență și de o lipsă generală de speranță. Spre deosebire de generația milenială, care a simțit criza economică mai târziu, generația Z resimte impactul sistemului economic mult mai devreme.
Generația Z este marcată de o combinație de subfinanțare, privatizare și creșterea prețurilor, fenomen descris de cercetătoare ca fiind o „bombă cu ceas”. Măsurile de austeritate, combinate cu inflația și costul vieții ridicat, duc la adâncirea inegalităților sociale. Această perioadă de „turbo-neoliberalism” face ca tinerii să resimtă prăbușirea sistemului economic mult mai dur și mai rapid decât generațiile anterioare, afectându-le viitorul.
Fenomenul de protest în Europa reflectă o perioadă de instabilitate socială, unde cerințele pentru servicii publice de calitate se ciocnesc cu politicile de austeritate. În contextul în care inegalitățile economice cresc constant, tensiunile dintre tinerii care resimt direct criza și instituțiile statului rămân un punct de conflict major, capabil să modifice structura politică a continentului.