Tragedia din satul Șipotu, județul Prahova, a expus vulnerabilitățile critice ale sistemului de protecție a victimelor violenței domestice. Andreea, o tânără de 22 de ani și însărcinată, a fost ucisă cu toporul de fostul ei partener, Marian, în urma unei decizii de a încerca să se despartă de agresor. Incidentul a avut loc în comuna Lipănești, după ce victima ieșise de la dispensar împreună cu cei doi copii și mama ei.
Deși au existat numeroase apeluri la 112 prin care comportamentul violent al bărbatului era raportat, poliția din Lipănești a recomandat părților să se împace pe cale amiabilă. Autoritățile nu au emis un ordin de protecție și au omis completarea formularului de evaluare a riscului, un pas administrativ obligatoriu pentru declanșarea mecanismului de protecție. Poliția a negat existența unor plângeri oficiale înregistrate, deși victima sesizase autoritățile cu privire la agresiunile suferite.
Agresorul, un bărbat de 37 de ani, a fost condamnat de către Tribunalul Prahova la închisoare pe viață pentru crima comisă. Totuși, experții subliniază că această pedeapsă poate fi transformată în maximum 30 de ani de închisoare când deținutul împlindește 65 de ani. Înainte de atac, acesta își exprimase amenințările pe rețelele de socializare, însă aceste informații nu au fost incluse în documentele oficiale ale poliției.
După incident, conducerea Poliției Române a reacționat prin destituiri și sancțiuni formale pentru câțiva polițiști, însă măsurile au fost criticate ca fiind doar de management al imaginii. Benone Matei, șeful IGPR, a recunoscut că nu au fost efectuate toate activitățile obligatorii și că a existat o lipsă de supraveghere ierarhică. Această reacție a fost văzută ca o tentativă de protejare a reputației instituției, nu ca o măsură de prevenire a unor astfel de crime.
Cazul Andreei se aliniază cu alte eșecuri de comunicare și protecție, precum cel din comuna Beciu, Teleorman, unde o femeie a fost înjunghiată de soț. În acel caz, victima a refuzat brățara electronică deoarece nu i s-a explicat că dispozitivul trebuie purtat de agresor, nu de ea. Conform datelor, mai puțin de o femeie din două acceptă măsuri de protecție provizorii, ceea ce indică lipsa unei rețele de suport adecvate.
În România, rata omorurilor cu victime femei a fost peste media europeană de două decenii, conform datelor Eurostat. De la anul 2015, peste 500 de românce au fost ucise de parteneri sau foști parteneri, însă instituțiile nu dețin un registru național al femicidului. Lipsa unor date unitare și a unor baze de date comune între poliție, parchete și ministere împiedică aplicarea unor politici publice eficiente de prevenire a acestor tragedii.