Documente desecretate de către CNSAS dezvăluie o realitate crudă în spatele proiectului Șantierului Naval Tulcea, conceput în anii '70 pentru flota de pescuit oceanic. Arhivele Securității arată că, în ciuda importanței investiției aprobate în septembrie 1974, unitatea de producție a funcționat într-un regim de dezorganizare profundă. Proiectul, care urma să fie finalizat în 1980, se baza pe transferul forței de muncă specializate din Galați și Brăila, dar a fost marcat de probleme structurale grave.
În martie 1978, șantierul se confrunta cu o lipsă acută de echipamente de bază necesare construcției navelor maritime. Muncitorii nu dispuneau de suficiente ciocane, rașchete, role de vopsit sau vopsele pentru desfășurarea activității. Pe lângă lipsa uneltelor, instalația electrică era insuficientă pentru a susține echipamentele puternice, ceea ce genera riscuri constante de incendiu. Totodată, condițiile de igienă erau precare, vestiarele și grupurile sanitare fiind insuficiente pentru numărul de angajați.
Problemele de disciplină au fost la fel de evidente în documentele din octombrie 1978, care semnalau comportamente nepotrivite în timpul programului. Unii muncitori consumau alcool și participau la jocuri de noroc, fără ca maiștii să intervină pentru a opri aceste abateri. Mai mult, notele informative indicau faptul că anumite angajate erau folosite de șefi pentru a rezolva probleme de natură personală. Această lipsă de organizare a afectat direct capacitatea de producție a unității.
Siguranța elevilor care făceau practică în șantier a reprezentat un alt punct critic evidențiat de informatorii Securității. Într-o notă din februarie 1979, s-a raportat un incident în care arderea unor țevi a produs un fum care a blocat vizibilitatea la lucrările de așchiere. Acest fenomen a dus la inhalarea de gaze toxice de către elevi, punându-le în pericol sănătatea. În același an, s-au semnalat și alte nereguli, precum depozitarea defectuoasă a materialelor și lipsa pazei la fabrica de oxigen.
Riscurile de accidente au fost constante, inclusiv posibilitatea blocării liniei ferate utilizate pentru aprovizionarea șantierului. Chiar și lansarea la apă a navei „Putna” în martie 1980 a fost marcată de dificultăți cauzate de lipsa de implicare a Întreprinderii de Pescuit Oceanic. Această atitudine a pus în pericol nava și instalațiile portuare implicate în operațiune. Toate aceste disfuncționalități sunt documentate în dosarul 9963 din fondul arhivistic al ACNSAS.
Construcția și gestionarea șantierelor navale au reprezentat piloni importanți ai dezvoltării industriale în perioada de economie planificată. În contextul actual, sectorul naval din România trece prin transformări majore, inclusiv prin achiziția șantierului din Mangalia de către entități străine, ceea ce schimbă radical dinamica de producție și securitate din regiune față de perioada de administrare centralizată de către stat.