Evoluția administrației de stat din România a trecut de la un sistem riguros, bazat pe competență și vechime, la un model dominat de politizarea funcțiilor publice. Această tranziție a dus la o degradare profundă a instituțiilor, în care experiența profesională a fost înlocuită de fidelitatea față de partide. Rezultatul este un haos instituțional în care serviciile publice funcționează deficitar, afectând direct cetățenii.
În perioada postdecembristă, sistemul de stat funcționa încă după reguli stricte de avansare, impunând criterii clare pentru orice funcție. Angajații trebuiau să parcurgă perioade de stagiatură, să obțină calificative de „foarte bine” și să respecte o vechime specifică pentru promovare. De exemplu, pentru a ajunge la minister erau necesari opt ani de experiență, iar pentru gradul de inginer superior, patru ani. Această structură asigura că la conducere ajung doar persoane mature, cu o carieră impresionantă și pregătire solidă.
După Revoluție, acest mecanism a fost perturbat prin eliminarea profesioniștilor și promovarea unor persoane fără nicio legătură cu domeniile conduse. Miniștri fără expertiză au ocupat posturi de decizie, fiind adesea susținuți doar de partid. Un exemplu marcat a fost un jurist de aproximativ 30 de ani, venit de pe stradă pentru a conduce CFR-ul. Această schimbare a creat o situație critică în interiorul instituțiilor, unde experții trebuiau să îi instruiască pe șefii lor incompetenți.
Problema centrală a apărut din inversarea rolurilor, în care cei care dețineau puterea de a decide și sancționa nu aveau cunoștințele necesare. În loc de soluții și direcții clare, angajații se confruntau cu șefi frustrați care nu înțelegeau procesele de lucru. Acest fenomen s-a extins în toate domeniile, de la sănătate la educație, transformând funcțiile publice în recompense pentru loialitatea politică. În final, instituțiile au început să funcționeze tot mai prost pe măsură ce competența a pierdut teren.
Sistemul actual este marcat de o contradicție majoră între funcțiile tehnice și cele politice. În timp ce pentru posturile de specialitate sunt necesare studii și concursuri, un ministru este numit pur politic. Această lipsă de criterii profesionale permite unor persoane care abia au terminat facultatea să viseze la funcții de conducere, fără a avea responsabilitatea sau experiența necesară. Această incapacitate de a recunoaște ignoranța este una dintre rădăcinile haosului moral și instituțional actual.
Degradarea administrativă este vizibilă și în sistemul de învățământ, unde nivelul de pregătire și exigența școlară au scăzut semnificativ. Abandonul școlar și diplmele oferite unor absolvenți insuficient pregătiți alimentează un cerc vicios. Acești absolvenți ajung ulterior în administrația de stat, oferind servicii publice de slabă calitate. Astfel, transformarea instituțiilor în proprietăți ale partidelor a dus la un sistem în care competența contează mai puțin decât carnetul de partid.