Psihologul Aliodor Manolea a oferit detalii despre dificultățile resimțite de specialiști în timpul perioadei comuniste, subliniind impactul deciziilor politice asupra carierelor acestora. Într-un interviu acordat jurnalistului Val Vâlcu, expertul a explicat cum anumite practici, precum meditația transcendentală, au devenit ținte ale regimului. Această formă de concentrare mentală, menită să liniștească mintea, a fost privită cu suspiciune de către puterea de atunci din cauza conotațiilor spirituale.
Conform declarațiilor lui Aliodor Manolea, regimul a decis că nu mai are nevoie de psihologi capabili să analizeze conceptul de „om nou”, constructor al socialismului. Această decizie a servit drept pretext pentru eliminarea cadrelor de la Institutul de Psihologie al Academiei Române. Procesul a fost descris drept o „decapitare” a profesiei, prin care au fost scoși din viața culturală a țării acei specialiști care posedau capacitatea de a gândi critic și de a influența masele largi de oameni.
Impactul asupra indivizilor a fost unul devastator, ducând la degradări profesionale și sociale severe. Aliodor Manolea a menționat cazul profesorului emerit Ion Mânzat, care în acea perioadă a fost trimis să lucreze ca gunoier, deși în prezent, la 90 de ani, predă la Universitatea Hyperion. Un alt exemplu invocat este cel al Irinei Holdevici, fostă referent științific la doctorate și îndrumătoare academică, care a fost „dată la strung” de autoritățile de atunci.
Meditația transcendentală a fost utilizată ca instrument de catalogare pentru a marginaliza anumite grupuri de oameni. Deși Aliodor Manolea definește meditația ca fiind o formă de concentrare mentală pentru liniștirea minții, regimul a impus ritualuri specifice pentru a putea identifica și elimina acești indivizi din spațiul public. Această strategie a urmărit controlul total asupra proceselor mentale ale populației, eliminând orice formă de spiritualitate care nu se încadra în ideologia partidului comunist.
Eforturile de control social din perioada comunistă au vizat nu doar controlul fizic al cetățenilor, ci și gestionarea activă a stării psihice a acestora. Prin eliminarea experților din cadrul Academiei Române, regimul a reușit să fragmenteze structura intelectuală a țării. Această politică de „decapitare” a servit scopurilor de propagindă, asigurând faptul că nicio formă de gândire independentă sau spirituală nu ar putea contesta fundamentul ideologic al socialismului impus.
Istoria psihologiei în România este marcată de aceste perioade de represie, în care carierele academice au fost distruse în numele stabilității politice. Această perioadă de transformare forțată a societății a lăsat urme adânci în structura instituțiilor de cercetare, afectând generații întregi de specialiști care au fost forțați să renunțe la vocația lor sub presiunea regimului.