Sociologul Marian Preda avertizează că alegerea unor partide considerate extremiste de către cetățeni români este motivată de o percepție eronată a realității. Conform analizei sale, aceste opțiuni oferă alegătorilor o iluzie frumoasă a faptului că pot scăpa de actuala clasă politică. Această categorie de politicieni este descrisă ca fiind una care s-a baricadat în instituții și a închis zonele de intrare pentru noi actori.
Marian Preda subliniază că bătălia globală actuală se desfășoară între democrația, care necesită o revizuire, și autoritarism. El menționează că regimurile dictatoriale încurajează puternic opțiunea autoritaristă prin promisiuni atractive. Această tendință alimentează dorința unor oameni de a vedea un despot luminat sau figuri de tipul lui Putin sau un Nicolae Ceaușescu nou în locul sistemului democratic actual.
Sociologul observă că pe spectrul politic nu au mai apărut oameni cu adevărat noi de mult timp. Ultimul val semnificativ de schimbare a fost perioada lui Traian Băsescu, moment în care mulți tineri au reușit să intre în politică. Această perioadă a permis ocuparea funcțiilor din administrația locală de către generații noi, lucru care pare să nu se mai întâmple în prezent.
În ceea ce privește alegătorii care nu susțin partidele extremiste, Marian Preda constată că nici aceștia nu sunt mulțumiți de clasa politică din România. Totodată, el explică și fenomenul suveranismului în rândul românilor din diaspora. Aceștia ar fi suveraniști deoarece mulți au plecat din țară din cauza sărăciei, au un nivel de trai scăzut și nu sunt integrați, trăind în enclave.
Marian Preda precizează că este extrem de dificil să scoți din zona de influență acele câteva milioane de români care ar vota în orice circumstanțe cu altcineva. Această masă de alegători rămâne receptivă la idei radicale, fiind determinată de o nemulțumire profundă față de sistemul existent. Schimbarea acestui comportament electoral nu poate avea loc peste noapte, având în vedere complexitatea contextului social.
Fenomenul de polarizare și căutarea unor soluții radicale reflectă o criză de încredere în instituțiile democratice. În România, această neîncredere este amplificată de percepția că elitele politice sunt izolate de realitățile cetățenilor. Această stare de fapt alimentează discuțiile despre necesitatea unor lideri puternici care să forțeze schimbările pe care sistemul actual nu le mai poate implementa eficient.