Dosarul de urmărire informativă „Socrate”, deschis de Securitate în noiembrie 1974 pe numele lui Nichita Stănescu, oferă o imagine detaliată asupra supravegherii unui dintre cei mai importanți poeți ai perioadei comuniste. Documentele conservate la CNSAS arată că urmărirea a fost declanșată de suspiciuni privind nemulțumirile poetului față de politica partidului în domeniul literaturii. Ofițerii de la UM 0800 București au monitorizat constant încercările acestuia de a stabili contacte cu cetățeni străini pentru a-și facilita publicarea volumelor în Occident.
În filele dosarului, Securitatea a construit un profil psihologic al lui Nichita Stănescu, descriindu-l ca pe o persoană extrem de orgolioasă care nu acceptă critici literare. Rapoartele informative conțin relatări despre consumul de alcool și despre deteriorarea stării sale de sănătate, menționând că nemulțumirile sale erau mai vizibile în stare de ebrietate. Supravegherea a vizat și anturajul său, incluzând nume precum Fănuș Neagu, Gheorghe Tomozei sau Nicolae Breban, încercând să cartografieze rețelele de influență din mediul cultural.
O componentă majoră a monitorizării a vizat conflictele financiare din cadrul Uniunii Scriitorilor, unde se gestionau fondurile literare. Informatorii au raportat acuzații privind privilegiile financiare ale unor scriitori, menționând că Nichita Stănescu ar fi beneficiat de sume mari de la comitetul de fonduri, în ciuda statutului său de redactor. Documentele expun o lume a breslei marcata de rivalități pentru împrumuturi și resurse, unde figurile precum Marin Sorescu sau Ștefan Bănulescu erau menționate în contextul gestionării Fondului Literar.
Dosarul documentează și tensiunile legate de deplasările în străinătate, precum incidentul unei delegații în Suedia care a provocat resentimente în rândul altor membri ai Uniunii. În timp ce unii scriitori beneficiau de pașapoarte pentru „săptămâni românești”, alții, precum Paul Anghel, își exprimau frustrarea față de privilegiile celor care pleacă. În acest context, evenimente precum retragerea pașaportului lui Nicolae Breban sau refuzul lui Marin Preda de a participa la anumite activități au fost atent monitorizate de aparatul represiv.
În perioada 1975, Securitatea a început să noteze o schimbare în starea poetului, raportând o degradare fizică și morală accentuată din cauza consumului de alcool. Totuși, succesul său internațional a schimbat perspectiva regimului asupra lui Nichita Stănescu. După ce a primit premiul Herder din partea academiei din Viena, autoritățile au concluzionat că recunoașterea europeană i-a îmbunătățit starea morală. Astfel, ceea ce inițial era considerat un motiv de suspiciune, a devenit un element de prestigiu pe care statul l-a putut folosi ulterior.
Sistemul de supraveghere al Securității nu se limita doar la monitorizarea activităților politice, ci punea accent și pe viața privată a persoanelor urmărite. Documentele arată cum informațiile despre locuințe, concubinaj sau stări de sănătate erau colectate pentru a construi un portret complet al subiectului. Această abordare integra aspecte intime și comportamentale în cadrul evaluărilor de risc politic, transformând orice detaliu personal într-un instrument de control și monitorizare a elitei culturale.