Magistrații români care au reclamat la CEDO neplata integrală a restanțelor salariale au pierdut definitiv procesul. În joi, completul de șapte judecători ai instanței europene a respins cererile, considerându-le „vădit neîntemeiate”. Decizia a fost luată în cauza Pușcașu și alții contra României, prin decizia de Cameră din 13 octombrie 2026, marcând un sfârșit pentru disputele privind executarea hotărârilor judecătorești care vizau diferențe de remunerare considerate discriminatorii.
Instanța europeană a argumentat că autoritățile au acționat într-o conjunctură economică dificilă, fiind nevoite să gestioneze circumstanțe excepționale și constrângeri bugetare. CEDO a subliniat că, în ciuda resurselor financiare insuficiente, autoritățile interne au aplicat ajustări succesive pentru a permite executarea progresivă a hotărârilor. Această abordare a fost văzută ca un efort de a menține un echilibru între interesele publice și cele private, în paralel cu o politică de redresare a finanțelor publice.
Un aspect critic ridicat de judecătorii europeni vizează potențialul de conflict de interese în cadrul sistemului național. CEDO a observat că judecătorii naționali care s-au pronunțat asupra unor componente ale remunerației de care puteau beneficia ei înșiși erau susceptibili să genereze astfel de conflicte. Interesul lor patrimonial personal ar fi putut interfera cu exercitarea imparțială a funcțiilor judiciare, situație care a fost menționată în contextul reconfigurării cadrului juridic prin jurisprudența constituțională și a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ceea ce privește sumele revendicate, reclamanții, judecători sau foști judecători, solicitau plăți de 60.000 EUR, 30.000 EUR, 107.454 EUR, 571.891,74 EUR și 381.868,12 EUR. Guvernul a continuat să adopte acte normative pentru a eșelona aceste plăți, având în vedere impactul semnificativ asupra bugetului de stat. În contextul creșterii deficitului public și al procedurilor privind deficitul excesiv, autoritățile au optat pentru amânări și eșalonări, inclusiv prin ordonanțe de urgență care au amânat scadențele până în 2026.
Curtea a precizat că nu poate substitui autoritățile naționale în alegerea politicilor bugetare sau a priorităților de cheltuieli. Deși statul nu poate invoca lipsa fondurilor pentru a justifica neexecutarea unei datorii, CEDO a concluzionat că neexecutarea integrală nu a adus atingere esenței dreptului reclamanților. Instanța a considerat că, în condițiile de criză economică acută și de durată, solicitările nu au impus o sarcină individuală excesivă celor vizate de plăți.
Disputa salarială a magistraților din România a durat zeci de ani, începând cu acțiunile inițiate între 2006 și 2009 pentru a constata discriminarea salarială. Această problemă a implicat decizii ale Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au reconfigurat modul de calcul al indemnizațiilor. Impactul financiar rămâne masiv, cu sume de miliarde de euro plătite sau solicitate de diverse instituții judiciare pe parcursul ultimelor decenii.