O decizie recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) oferă Guvernului un argument juridic pentru gestionarea restanțelor salariale ale magistraților. În cauza Pușcașu și alții împotriva României, instanța de la Strasbourg a stabilit că, în condiții excepționale, statul nu este obligat să achite integral și într-o singură tranșă restanțele obținute de magistrați prin instanță. Această interpretare vine într-un moment critic, când se tranhțuie aproximativ 5 miliarde de lei pentru plata unor obligații salariale.
Decizia europeană, adoptată la 13 octombrie și comunicată ieri, a fost luată în unanimitate de cei șapte judecători de la CEDO. Aceștia au declarat inadmisibile cererile a cinci judecători și foști judecători care reclamau neexecutarea unor hotărâri privind diferențe de remunerație. Reclamanții susțineau că le sunt datorate sume cuprinse între 30.000 de euro și aproximativ 572.000 de euro, drepturi provenite din hotărâri prin care Ministerul Justiției și instanțele fuseseră obligate să le acorde diferențe de salarizare.
Un aspect extrem de sensibil ridicat de CEDO vizează riscul de conflict de interese în cadrul sistemului judiciar românesc. Curtea a avertizat că participarea judecătorilor la decizii privind componente ale remunerației de care aceștia pot beneficia personal poate genera interferențe între interesul patrimonial și imparțialitatea funcției. În disputa privind cele 5 miliarde de lei, ÎCCJ a cerut fondurile, dar tot ÎCCJ a soluționat definitiv litigiul, suprapunând rolurile de parte și de instanță.
Judecătorii europeni au observat că jurisprudența constituțională și cea a ÎCCJ au reconfigurat cadrul de remunerare al magistraților fără modificări formale ale legilor. Această extindere a drepturilor prin hotărâri a alimentat obligațiile bugetare, depășind, în opinia CEDO, rolul tradițional de interpretare a legii. De asemenea, s-a menționat că veniturile reclamanților erau considerabil mai mari decât salariile și pensiile medii din România, neexistând dovezi că neplata imediată le-ar fi pus în pericol subzistența.
Guvernul poate utiliza acest raționament pentru a susține că executarea unor obligații financiare de o asemenea amploare trebuie raportată la echilibrul bugetar. Deși decizia CEDO nu anulează hotărârea ÎCCJ și nu îi suspendă executarea, ea recunoaște autorităților o marjă de apreciere în stabilirea priorităților de cheltuieli. În acest context, plata progresivă poate fi considerată compatibilă cu drepturile creditorilor, lăsând politica bugetară în competența autorităților responsabile de finanțele publice.
Disputa privind restanțele salariale ale magistraților se înscrie într-un context de presiune pe bugetul de stat, unde ÎCCJ a menținut obligația Executivului de a asigura finanțarea. Litigiul actual vizează resursele pentru obligații salariale scadente în 2026, cu o miză estimată la aproximativ 4,8-5 miliarde de lei. Această situație pune în discuție modul în care statul gestionează plățile prin rectificări bugetare pentru a menține serviciile publice esențiale.