Curtea Constituțională a decis, în unanimitate, că prevederea care impunea plasarea obligatorie a copiilor sub 14 ani care au săvârșit fapte violente în centre rezidențiale specializate este neconstituțională. Judecătorii au vizat în mod specific sintagma „sau acesta a săvârșit o faptă cu violență”, conținută în reglementările privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Decizia a fost luată în cadrul unui dosar în care a fost admisă o obiecție de neconstituționalitate privind modificări ale Legii nr. 272/2004.
Judecătorii constituționali au argumentat că introducerea sintagmei „o faptă cu violență” în cadrul plasamentului într-un serviciu rezidențial specializat încalcă standardele de claritate și previzibilitate ale legii. Formularea a fost considerată prea vagă pentru a permite identificarea exactă a faptelor care ar declanșa aplicarea unei astfel de măsuri. Din acest motiv, prevederea nu respectă cerințele de calitate impuse de Constituție, deoarece nu oferă un cadru juridic cert pentru aplicarea reglementării.
O altă problemă majoră identificată de CCR este suprapunerea regimurilor juridice pentru nerespectarea obligațiilor de consiliere psihologică de către părinți. Curtea a constatat că această acțiune este reglementată simultan atât ca infracțiune, cât și ca contravenție, ceea ce creează confuzie și încalcă principiul legalității prevăzut de articolul 1 alineatul (5) din Constituție. De asemenea, utilizarea neuniformă a termenilor „părinți” și „reprezentant legal” a fost semnalată ca o sursă de incertitudine în aplicarea legii.
În ceea ce privește consilierea psihologică, CCR a stabilit că instanța poate dispune participarea minorilor sub 14 ani la programe speciale, chiar și fără acordul părinților sau al reprezentantului legal. Această decizie este luată pentru a proteja interesul superior al copilului, fiind considerată o ingerință minimă în drepturile părintești. Deși reprezentanții legali pot fi ascultați în proces, acordul lor nu mai poate fi o condiție obligatorie pentru decizia judecătorului.
Curtea a subliniat totodată că legiuitorul nu poate impune responsabilitate penală unui copil sub 14 ani, deoarece acest lucru ar intra în contradicție directă cu Codul penal. Există o imprecizie legislativă privind persoana care răspunde pentru nerespectarea unei hotărâri judecătorești, riscând să sugereze că minorul este cel responsabil. Plasamentul în centrele rezidențiale trebuie înțeles ca o măsură de asistență socială pentru îngrijire și integrare, nu ca o măsură educativă penală.
Protecția și promovarea drepturilor copilului în România sunt reglementate de Legea nr. 272/2004, care stabilește cadrul juridic pentru asistența socială și intervenția statului în cazul minorilor aflați în situații de risc. Această lege guvernează modul în care autoritățile pot interveni pentru a asigura bunăstarea copiilor, echilibrând drepturile părinților cu necesitatea protecției statului în cazuri de abuz sau de comportamente problematice ale minorilor.