Decizia instanței de a respinge arestarea preventivă a lui Călin Georgescu și de a dispune control judiciar nu stabilește vinovăția acestuia, însă are implicații politice majore. Politologul Cristian Pîrvulescu, profesor la Universitatea din București, susține că problema nu constă doar în hotărârea judecătorului, ci în modul în care instituțiile au ales să gestioneze cazul. Acesta critică transformarea procedurii într-un spectacol public în jurul reținerii fostului candidat la prezidențiale.
Cristian Pîrvulescu a criticat intervențiile președintelui Nicușor Dan, considerând că acesta ar fi trebuit să se abțină de la orice comentariu. Politologul a semnalat o eroare factuală în afirmațiile acestuia, menționând că dosarul este legat de bani folosiți în context electoral. Conform lui Pîrvulescu, respectarea principiului separației puterilor în stat impune instituțiilor să nu comenteze aspectele dosarului, indiferent de ceea ce se scrie în presă.
În ceea ce privește decizia Tribunalului, politologul consideră că respingerea arestării este o măsură previzibilă și obișnuită în astfel de cazuri. El explică faptul că dosarul este unul vechi, fără elemente noi care să justifice o măsură atât de severă. De asemenea, a subliniat că în cazul acuzației de înșelăciune, arestarea preventivă reprezintă de fapt o excepție, nu regula, iar ancheta va continua cu aceleași probe.
Susținătorii lui Călin Georgescu au interpretat decizia ca pe o victorie, însă Pîrvulescu respinge această viziune. Politologul observă că imaginea construită în jurul fostului candidat este cea de „salvator”, un om „trimis de divinitate pentru a salva”, bazată pe o legătură strânsă cu Biserica. Această construcție simbolică face ca orice procedură judiciară să fie văzută de electoratul său ca pe o etapă a unei povești despre persecuție și rezistență.
Analiza vizează dur și „spectacolul regizat de Parchet”, incluzând ridicarea din trafic, perchezițiile de nouă ore și ieșirea cu cătușe. Pîrvulescu avertizează că acest model „anticorupție-spectacol” duce la scăderea încrederii în justiție și în procurori. Publicul observă forța afișată fără acoperire procedurală, ceea ce fisurează mitul instituției și alimentează discursurile populiste și teoriile conspiraționiste, oferind confirmarea celor care cred deja în persecuție.
Reacțiile emoționale ale susținătorilor, precum lacrimile de pe platformele sociale, reflectă o polarizare profundă a societății. Politologul menționează că, deși unele persoane au încercat să își facă imagine la DIICOT, alți susținători au plâns cu sinceritate. Această situație evidențiază neîncrederea generală în instituții și lipsa de informare, factori care hrănesc credința în lideri de tip salvator în detrimentul proceselor democratice.