Administratorii societăților care sunt puși în situația de a achita personal TVA-ul neplătit de firmele pe care le gestionează au dreptul de a contesta elementele datoriei. Această decizie a fost stabilită de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), care a subliniat că dreptul la apărare nu poate fi eliminat doar pentru că decizia fiscală emisă inițial pentru societate a devenit definitivă. Autoritatea poate solicita plata din patrimoniul personal, dar procesul trebuie să permită verificarea fundamentelor cererii.
Conflictul juridic a luat naștere în Luxemburg, unde autoritățile fiscale au stabilit obligații de TVA pentru o societate care a contestat decizia prea târziu. În urma acestei situații, administrația fiscală a activat un mecanism național de răspundere solidară, solicitând administratorului să achite personal suma de TVA restantă. Instanțele naționale au refuzat inițial orice formă de contestare, argumentând că decizia fiscală era deja definitivă și că administratorul ar fi avut posibilitatea de a ataca decizia anterior, în calitate de reprezentant al firmei.
CJUE a clarificat faptul că interesele societății și cele ale administratorului pot fi diferite, astfel încât apărarea firmei nu poate înlocui apărarea persoanei. În cadrul procesului privind răspunderea sa personală, administratorul trebuie să poată pune în discuție atât baza de calcul, cât și valoarea exactă a TVA-ului restant, dacă aceste detalii sunt relevante. Mai mult, acesta are dreptul de a invoca încălcări ale propriilor drepturi fundamentale care ar fi putut apărea în timpul procedurii fiscale.
Este important de înțeles că această hotărâre nu șterge automat datoria existentă și nici nu redeschide procedura de impunere fiscală pentru societatea în parte. Decizia impune însă ca instanța să aibă capacitatea de a verifica efectiv elementele pe care autoritățile fiscale le folosesc pentru a întemeia cererea de plată împotriva administratorului. Caracterul definitiv al datoriei firmei nu poate transforma răspunderea personală într-o obligație pe care aceasta să o nu o mai poată contesta.
Hotărârea a fost pronunțată la data de 16 iulie 2026, în cadrul cauzei C-158/25, și a fost publicată oficial în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la 5 octombrie 2026. Această decizie marchează un punct de referință în modul în care sunt gestionate litigiile fiscale care implică răspunderea solidară a persoanelor care conduc entități juridice, oferind un mecanism de control suplimentar împotriva deciziilor administrative de necontestat.
În cadrul Uniunii Europene, reglementările fiscale și procedurile de răspundere solidară sunt supuse controlului instanțelor de la Luxemburg pentru a asigura respectarea drepturilor fundamentale. Deciziile CJUE au un impact direct asupra modului în care administrațiile fiscale naționale, inclusiv cea din România, aplică mecanismele de recuperare a veniturilor datorate statului, influențând echilibrul dintre colectarea taxelor și protecția juridică a cetățenilor.