Documente din arhiva Securității, publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, dezvăluie realitatea dură de la Șantierul Naval Tulcea în perioada anilor '70 și '80. Proiectul, destinat construcției și reparării navelor maritime, s-a confruntat cu probleme majore de organizare, lipsă de echipamente și riscuri constante de accidente. Monitorizarea constantă a Securității a scos la iveală deficiențe care au afectat direct desfășurarea activității în acest punct strategic.
În anii '70, planurile de dezvoltare a flotei de pescuit oceanic au dus la înființarea unității, coordonată ulterior de Ministerul Apărării Naționale sub conducerea general-colonelului Ionel Vasile. Totuși, pe teren, condițiile de muncă erau deplorabile, conform notelor informativă. Muncitorii nu dispuneau de spații sanitare adecvate și erau nevoiți să se schimbe în aer liber. Mai mult, lipsa uneltelor de bază, precum rașchete, ciocane sau vopsele, era de aproximativ 90%, afectând calitatea lucrărilor.
Disciplina muncii a reprezentat o altă problemă critică semnalată de ofițerii de Securitate. Mulți muncitori, în special tinerii, se sustrăgeau de la activități, consumau alcool sau practicau jocuri de noroc în timpul programului. Maiștrii au fost acuzați că ignorau aceste abateri, iar resursele umane erau uneori folosite pentru rezolvarea problemelor personale ale conducătorilor. Din cauza acestor deficiențe, reparațiile la nave nu se executau în termenele stabilite.
Situația era extrem de periculoasă pentru elevii de liceu care făceau practică în cadrul șantierului. Documentele arată că aceștia nu aveau echipament de protecție și erau expuși inhalării de gaze rezultate din activitățile industriale, precum în cazul arderii unor țevi. Conducerea șantierului a fost criticată pentru indiferență, refuzând chiar să mai primească elevi în unitate, deși aceștia trebuiau să îndeplinească un plan de producție de 1,2 milioane de lei.
Siguranța tehnică a fost pusă la încercare și prin gestionarea defectuoasă a materialelor și a instalațiilor. Țevile erau depozitate periculos lângă căile ferate, riscând să blocheze circulația, iar fabrica de oxigen funcționa fără o pază corespunzătoare. Un incident grav a avut loc în februarie 1980, când lansarea navei „Putna” a pus în pericol instalația sincrolift, deoarece nava s-a înclinat cu 13 grade din cauza unei balastări necorespunzătoare.
Construcția și repararea navelor maritime reprezintă un sector strategic pentru apărare și economie, însă istoricul șantierelor din România este unul marcat de provocări de infrastructură. În contextul actual al industriei navale, unde se discută noi investiții în sectorul de construcții navale, documentele de la Tulcea oferă o perspectivă asupra dificultăților de gestionare a proiectelor de amploare în regim de stat.