În ultimul interval de cinci ani, Serviciul de Protecție și Pază (SPP), aflat sub conducerea lui Lucian Pahonțu, a detașat 48 de angajați în cadrul misiunilor diplomatice ale României. Conform datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe, acești funcționari au ocupat funcții de execuție specifice, însă surse apropiate ministerului indică faptul că majoritatea acestora au avut atribuții de șofer pentru corpul diplomatic. Această mișare de personal reflectă relația dintre serviciul de protecție și reprezentanțele externe ale statului român.
Situația ridică probleme serioase de transparență, deoarece întreaga activitate a SPP este clasificată, ceea ce poate facilita practici neadecvate. Ovidiu Voicu, director executiv al Centrului pentru Inovare Publică, avertizează că acest regim de secretizare deschide o poartă largă pentru abuzuri. El subliniază că, din moment ce legea permite SPP să desfășoare activități de culegere de informații pentru protecția persoanelor, o listă mai lungă de beneficiari extinde automat și cuprinderea informațională a serviciului.
Controlul parlamentar asupra acestui serviciu este considerat deficitar, în special din cauza poziției Comisiei de Apărare din Parlament. Această comisie adoptă o strategie de opacitate, blocând accesul la informații de interes public și nepublicând rapoarte de control care să asigure contribuabililor că banii publici sunt utilizați eficient. Lipsa unui control civil democratic asupra serviciilor de informații este văzută ca un eșec structural, în care supravegherea parlamentară nu reușește să limiteze competențele serviciilor secrete.
Legislația actuală oferă o marjă de decizie foarte mare Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) în stabilirea beneficiarilor de protecție. Începând cu anul 2015, CSAT poate include pe lista celor deserviți de SPP demnitari, foști demnitari sau alte persoane, fără ca instituțiile respective să mai suporte costurile. De asemenea, din 2016, șefii partidelor parlamentare pot solicita protecție, iar identitatea beneficiarilor rămâne protejată prin secretul de stat.
În ceea ce privește relația cu alte instituții, Curtea Constituțională a României a refuzat să divulge detalii despre serviciile de pază oferite judecătorilor săi. CCR a argumentat că, conform Legii nr. 191/1998, orice informații privind atribuțiile specifice SPP trebuie solicitate direct acestui serviciu. Această lipsă de comunicare a instituțiilor statului subliniază dificultatea obținerii unor date concrete despre modul în care funcționează protecția oficială în România.
În sistemul administrativ românesc, controlul instituțiilor de forță și a serviciilor de protecție este un subiect constant de dezbatere privind responsabilitatea publică. Deși legislația stabilește cadrul operațional, lipsa de transparență privind costurile și listele beneficiarilor rămâne o problemă majoră. Expertul Ovidiu Voicu susține că doar informațiile operative ar trebui să fie secrete, în timp ce listele de persoane și cheltuielile ar trebui să fie publice.