Nicholas Taleb atacă dur sistemul actual în care persoanele care iau decizii politice și administrative nu își asumă niciodată responsabilitatea pentru greșelile comise. Autorul subliniază că decidenții folosesc sistematic puterea pentru a implementa strategii fără a fi nevoiți să suporte consecințele propriului malpraxis decizional. Această lipsă de răspundere vizează politicieni, funcționari publici și decidenți care gestionează investiții sau achiziții publice, dar rămân protejați de impactul negativ al deciziilor lor.
Analiza lui Taleb separă actanții în două categorii distincte pentru a evidenția nedreptatea socială. Pe de o parte, există cei care își pun „pielea în joc”, precum antreprenorii, investitorii sau cetățenii de rând, care beneficiază de decizii bune, dar suferă din cauza celor eronate. Pe de altă parte, se află decidenții din administrația publică, care stabilesc direcții economice și fac achiziții, dar nu răspund pentru eșecuri, păstrându-și veniturile intacte sau chiar primind bonusuri.
Pentru a combate acest fenomen, Taleb pledează pentru eliminarea imunității administrative în domeniile economice și financiare. El propune ca persoanele care populează ministerele să răspundă direct dacă blochează proiecte sau dacă realizează achiziții cu dedicație. Mesajul este unul de o claritate absolută: nimeni nu trebuie să se ascundă în spatele instituției pentru a evita răspunderea civilă sau penală. Dacă un decident emite o opinie care este pusă în aplicare, acesta are obligația morală de a suporta eventualele consecințe.
În prezent, beneficiile funcțiilor publice sunt vizibile, în timp ce prejudiciile rămân nesancționate deoarece nu există prevederi în contractele colective de muncă pentru malpraxisul administrativ. Nicholas Taleb sugerează aplicarea principiului „skin in the game” prin legarea personală a deciziei de consecințe financiare, juridice și electorale. În sistemul actual, responsabilitatea electorală este considerată anemică, fiind agravată de o amnezie generală și de indulgența alegătorilor, ceea ce permite decidenților să acționeze sub deviza „după mine potopul”.
Problema este accentuată de cadrul legislativ existent, cum ar fi Legea răspunderii ministeriale (L115/1999), care este percepută ca un instrument de protecție pentru funcționari și politicieni. Această legislație facilitează protejarea celor care iau decizii eronate, făcându-i de neatinger. Fără o modificare legislativă profundă care să permită răspunderea patrimonială directă, sistemul va continua să acumuleze dezechilibre, riscând o prăbușire inevitabilă care va fi plătită, în final, de toți contribuabilii, nu de vinovați.
În administrația publică, lipsa de sancționare a deciziilor greșite duce la o utilizare ineficientă a resurselor statului. Această situație este vizibilă în gestionarea bugetului de stat și în implementarea măsurilor populiste care generează deficite mari. Fără mecanisme de punere a riscului în posesia celor care decid, sistemul nu poate asigura dreptatea sau onoarea necesară pentru o funcționare corectă, lăsând cetățenii să suporte singuri costurile erorilor administrative.