Sistemul de atribuire a locurilor de parcare de reședință prin licitații electronice a generat situații absurde în numeroase orașe din România. În loc să fie un serviciu de utilitate publică cu taxe modice, între 100 și 800 de lei pe an, spațiile de parcare au devenit un lux accesibil doar celor cu resurse financiare mari. Lipsa unui plafon maxim impus de primării a permis ca sumele licitate să urce la niveluri care depășesc chiria unui apartament.
Brașov deține recordul național, unde o bătălie între doi locatari ai aceluiași bloc a dus la un preț de peste 30.000 de lei pe an. Această sumă reprezintă aproximativ 6.000 de euro anual și este de peste 50 de ori mai mare decât tariful de pornire stabilit inițial. Situația similară apare și în București, în special în Sectorul 3 și Sectorul 4, unde sistemele digitale de licitație au dus la adjudecări de peste 30.700 de lei pe an.
În alte orașe, mecanismele de licitare variază, dar rezultatele rămân costisitoare pentru cetățeni. La Iași, unde se licitează sume lunare, cazurile record au depășit 700-800 de lei pe lună, ceea ce înseamnă peste 9.600 de lei pe an pentru un spațiu între blocuri. La Galați, pragul de 10.000 de lei pe an a fost depășit, în timp ce la Oradea aplicațiile primăriei duc frecvent prețurile la valori de 3.000 – 5.000 de lei pe an.
Conflictul este alimentat de orgoliul și dorința de a nu ceda în fața vecinilor, transformând licitația într-un război al caracterelor. Pentru a preveni licitațiile neserioase, primăriile aplică sancțiuni stricte: câștigătorul trebuie să plătească suma în 48-72 de ore. Dacă acesta nu respectă termenul, pierde dreptul de a participa la orice licitație timp de 1-2 ani, iar locul de parcare este declarat din nou liber pentru alți solicitanți.
Administrațiile locale încasează sume uriașe, însă aceste fonduri nu par să rezolve problema lipsei de locuri. Teoretic, banii ar trebui reinvestiți în construcția de parcări subterane sau supraetajate, dar ritmul de construcție este mult în urma numărului de mașini noi înmatriculate. Această lipsă de infrastructură forțează șoferii cu venituri medii sau pensionarii să renunțe la parcare sau să oprească ilegal pe trotuare și pe banda de circulație.
În prezent, gestionarea spațiului public prin mecanisme de piață liberă în orașele românești accentuează segregarea socială prin accesul la infrastructură. În timp ce locurile de parcare de reședință devin un privilegiu pentru persoanele înstărite, restul populației se confruntă cu o criză de spațiu. Această evoluție transformă un serviciu de bază într-un produs de lux, lăsând orașele sub presiunea unei cereri care depășește constant oferta de asfalt disponibilă.