În județul Sibiu, Ioan Onea, inginer agronom din Dumbrăveni, gestionează singura fermă de hamei rămasă în regiune. De peste trei decenii, acesta își gestionează activitatea într-un context marcat de o piață dominată de produsele importate și de o lipsă de atenție din partea instituțiilor statului. Fermierul se confruntă cu dificultăți majore de comercializare, fiind ignorat de marii producători industriali din țară, în ciuda calității înalte a recoltei sale.
Ioan Onea a relatat experiențele negative cu fabricile din țară, menționând că încercările de a vinde marfa au fost blocate de interese comerciale. La o fabrică din Brașov, deși calitatea a fost aprobată, directorul comercial a preferat importurile din China pentru a primi comisioane. De asemenea, la o fabrică din Miercurea Ciuc, deși probele au fost confirmate ca fiind bune, producătorii au indicat că nu pot cumpăra hamei local deoarece dețin stocuri pline provenite din Germania.
Pentru a supraviețui, fermierul din Dumbrăveni a stabilit un parteneriat strategic cu fabrica de bere Bermas din Suceava, început în anul 2000. Această unitate de producție din Bucovina reprezintă principalul client, cumpărând anual aproximativ 80 la sută din întreaga recoltă. Restul producției este distribuit în cantități mici, între 10 și 50 de kilograme, către câteva berării artizanale din Sibiu, Avrig sau Vatra Dornei, menținând astfel o prezență locală limitată.
Costurile de exploatare pentru această cultură sunt extrem de ridicate, ajungând la sume care pot compromite viabilitatea fermei. Lucrările pe un singur hectar costă între 70.000 și 90.000 de lei, iar factura pentru gaz metan necesar uscării conurilor atinge aproape de 100.000 de lei pe sezon. În contrast cu aceste cheltuieli, subvenția oferită de stat a fost de doar 600 de euro pe hectar până anul trecut, o sumă de peste trei ori mai mică decât cea alocată pentru cultura tutunului.
Supraviețuirea fermei depinde în mare măsură de stabilitatea parteneriatului cu Bermas, o fabrică privatizată cu capital românesc. Ioan Onea a lăudat managementul condus de Elena Anisoi, afirmând că aceasta a susținut producătorii locali chiar și atunci când stocurile erau mari. Această colaborare a permis fermierului să evite falimentul, deoarece lipsa unui vânzător constant ar fi însemnatat incapacitatea de a acoperi costurile de viață și de producție.
În sectorul agricol românesc, disparitățile dintre subvențiile oferite pentru diferite tipuri de culturi creează dezechilibre economice semnificative pentru micii producători. În timp ce anumite plantații beneficiază de suporturi generoase, culturile specializate, precum hameiul, se confruntă cu costuri de producție masive și mecanisme de subvenționare care nu acoperă investițiile necesare. Această situație pune sub presiune capacitatea fermierilor de a concura cu producătorii internaționali de mare volum.