De peste două decenii, scăldatul în toate lacurile din București este strict interzis, deși în perioada comunistă această activitate era de masă. În timp ce în alte orașe europene se încearcă redeschiderea zonelor de înot pentru a combate impactul valurilor de căldură, în capitala României situația rămâne blocată. Reprezentanții asociațiilor de mediu avertizează că transformarea lacurilor bucureștene în zone sigure pentru îmbăiere nu se va întâmpla în viitorul apropiat.
Principala problemă care menține interdicția este nivelul critic de poluare. Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a explicat că în lacuri ajung ape uzate menajere prin deversări ilegale și infiltrații din zonele rezidențiale periferice care nu au canalizare. Doru Mitrana, președintele Asociației Mai Mult Verde, subliniază că majoritatea lacurilor de pe traseele Colentina și Dâmbovița funcționează mai degrabă ca canale colectoare. O singură baie în aceste ape poate expune cetățenii la afecțiuni grave, precum meningita, conjunctivita, boli digestive sau ciuperci ale pielii.
Pe lângă poluarea chimică, lacurile sunt afectate de deșeuri solide și de o gestionare administrativă deficitară. Autoritățile au semnalat prezența de fiare vechi, resturi de beton și straturi groase de mâl, în timp ce golirea Lacului Herăstrău a scos la iveală trotinete, biciclete și scaune. Cristian Iojă, cercetător la CCMESI, menționează că managementul spațiilor verzi și acvatice este foarte fragmentat între diverse instituții. Administrația Națională Apele Române și Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București gestionează zone diferite, ceea ce blochează proiecte esențiale precum decolmatarea lacurilor.
Modelul de succes din Paris, unde Sena a fost redeschisă pentru înot după investiții de peste un miliard de euro, arată că schimbarea este posibilă, dar necesită timp. Franța a implementat sisteme de colectare a apelor de ploaie și a conectat mii de locuințe la canalizare pentru a proteja râul. În București, experții sugerează că intervenția trebuie să înceapă de la sursă, de la izvorul râului Colentina din dealurile Târgoviștei. Doar prin închiderea tuturor surselor de poluare și crearea unor zone tampon se poate spera într-o recuperare a calității apei.
În contextul european, monitorizarea calității apei este un proces riguros care necesită testări pe perioade lungi. Conform datelor Comisiei Europene, din cele peste 7.400 de zone de îmbăiere monitorizate în Uniunea Europeană, aproximativ 80% au primit calificativul de calitate excelentă. Totuși, apele interioare, precum lacurile și râurile, rămân mult mai vulnerabile la poluarea cauzată de secetă sau de ploile torențiale comparativ cu zonele de coastă, ceea ce face menținerea unui standard stabil o provocare constantă.
Situația actuală a lacurilor din București reflectă o lipsă de conectivitate între infrastructura de epurare și gestionarea resurselor de apă. În timp ce orașe precum New York oferă alternative prin piscine publice moderne, bucureștenii rămân fără opțiuni de răcorire naturală. Fără o strategie unitară de conservare și o investiție masivă în stații de epurare pentru comunele din jurul capitalei, lacurile vor rămâne doar zone de risc sanitar, în loc de spații de recreere necesare în perioadele de caniculă.