Discuțiile despre o posibilă reformă administrativă în România au reintrat în atenția publică, însă acestea sunt privite cu scepticism. Există zvonuri privind pregătirea unei „Marea reforma” administrativă, o mișcare care ar putea fi influențată de pozițiile politice ale lui Grindeanu. Acesta ar fi transmis faptul că Guvernul nu va impune nicio taxă nouă sau creștere a celor existente în tot anul viitor, o afirmație făcută prin canale orale în mediul public.
La nivel local, proiectul de reformă ar implica desființarea, comasarea sau reasamblarea unor unități administrative. Obiectivul ar fi scoaterea din buget a aproximativ 429 de primării ale unor localități, dintre care multe nu mai au o existență reală. Această manevră ar viza reducerea numărului de instituții locale, însă eficacitatea acestui proces rămâne subiectul unor dezbateri privind impactul asupra administrației de proximitate.
Pe plan central, reforma ar trebui să vizeze reducerea numărului de agenții guvernamentale și companii de stat. Aceste entități sunt considerate surse de cheltuieli mari pentru salariile conducerilor și pentru funcționarea curentă, afectând bugetul de stat. Totodată, se susține că anumite structuri din acest sector complică activitățile unor actori din lumea afacerilor, creând un mediu administrativ dificil și ineficient pentru economia națională.
O reformă autentică ar necesita însă o reconstrucție totală, de la nivelul Constituției până la organizarea administrativă. Nu este vorba despre mici ajustări, ci despre crearea unei structuri funcționale unitare, cu reguli clare și echilibre de putere între zonele de decizie. Administrația trebuie să fie construită pentru a servi cetățenii și comunitățile, asigurând în același timp o colaborare eficientă cu mecanismele și programele Uniunii Europene.
Problematica reformei administrative este una veche, fiind menționată constant încă de la începutul procesului de aderare a României la Uniunea Europeană în 1991. De la primele discuții oficiale cu specialiștii Comisiei Europene până în prezent, reforma administrativă și cea judiciară au fost identificate ca elemente esențiale pentru ieșirea din înapoierea structurală și economică a țării.
Situația actuală a administrației este descrisă ca fiind una care contribuie la înapoierea țării, fiind moștenită prin mecanisme care nu permit schimbări reale. Deși au existat ferestre de oportunitate pentru schimbări majore, precum perioada dintre 1990 și 1994, corupția și disfuncționalitățile structurale au blocat evoluția. În prezent, există riscul ca reformele să rămână doar la nivel de discurs, fără a aduce schimbări de concept.