O dezbatere aprinsă a izbucnit în urma unei comparații făcute de susținătorii lui Bolojan, care critică performanța lui Nicușor Dan în cadrul Adunării Generale ONU. Aceștia din urmă susțin că Nicușor Dan a suferit un eșec diplomatic, neavând întâlniri semnificative pe agenda sa oficială. În contrast, aceștia folosesc activitatea lui Klaus Iohannis din primul său an de mandat, în 2015, pentru a sublinia lipsa de impact a actualului delegat român la nivel internațional.
Conform mesajelor difuzate de hashtag-ul #rezist, Klaus Iohannis a avut întâlniri cu figuri de importanță globală, precum Xi Jinping, Joe Biden sau Toomas Hendrik Ilves. Lista include și Gurbanguly Berdimuhamedov, președintele Turkmenistanului, precum și lideri ai organizației, precum Mogens Lykketoft sau Ban Ki-moon. Criticii actualului delegat subliniază că Nicușor Dan a avut doar discuții cu președinți din Guineea și Senegal, în loc să poarte dialoguri cu vicepreședinți ai SUA.
Totuși, această comparație este contestată prin faptul că Nicușor Dan s-a întâlnit cu Mike Waltz, ambasadorul SUA la ONU, nu cu un vicepreședinte. Mai mult, se precizează că în contextul actual, delegația a fost condusă de Donald Trump, ceea ce schimbă complet dinamica întâlnirilor față de perioada 2015. Argumentul conform căruia Klaus Iohannis ar fi avut acces la lideri de rang înalt este pus în discuție, sugerând că aceștia aveau propriile agende strategice, precum investițiile chinezești în Europa de Est.
În ceea ce privește discuțiile cu liderii din Guineea și Senegal, acestea nu sunt simple pierderi de timp, ci fac parte dintr-o strategie diplomatică. Aceste întâlniri sunt legate de campania pentru alegerea președintelui francofoniei, susținută de Dacian Cioloș. Astfel, activitatea lui Nicușor Dan ar fi orientată spre consolidarea poziției României într-o instituție internațională de prestigiu, spre deosebire de alte abordări politice care nu ar avea capabilitățile lingvistice necesare pentru astfel de misiuni.
Contextul politică actual este marcat de o competiție intensă între marile puteri, în special în domeniul tehnologiei și al influenței globale. În timp ce SUA și China se află într-o cursă pentru dominanța în inteligența artificială, deciziile diplomatice ale României sunt supuse unei presiuni constante. Această tensiune geopolitică transformă orice mișcare la Adunarea Generală ONU într-un subiect de dispută internă între diverse facțiuni politice din țară.
Disputa evidențiază o fractură profundă în modul în care este percepută diplomația română la nivel mondial. În timp ce o parte a opiniei publice cere rezultate imediate și întâlniri de tip „tete-a-tete” cu lideri globali, o altă parte argumentează că activitatea delegatăi trebuie evaluată prin prisma obiectivelor de lungă durată și a contextului geopolitic schimbător. Această confruntare reflectă tensiunile dintre vechile modele de reprezentare și noile priorități de influență.