Înalta Curte de Casație și Justiție a emis joi seară o comunicare prin care clarifică natura juridică a recentei decizii a CEDO. Instanța supremă susține că decizia Curții Europene a Drepturilor Omului privind neplata integrală a restanțelor salariale ale magistraților este o chestiune distinctă de litigiul aflat în desfășurare între ÎCCJ și Guvernul României. Magistrații subliniază că cele două cauze au obiecte și temeiuri juridice diferite, nefiind posibile extrapolări între ele.
Conform comunicatului, CEDO a analizat compatibilitatea mecanismelor de eșalonare și a întârzierilor în executarea hotărârilor judecătorești cu garanțiile oferite de Convenție. În schimb, litigiul inițiat de ÎCCJ împotriva Guvernului și a Ministerului Finanțelor nu a vizat contestarea posibilității legale de eșalonare a obligațiilor financiare. Problema supusă instanței naționale vizează respectarea de către autoritățile executive a propriului cadru normativ și a resurselor bugetare necesare pentru executarea hotărârilor, conform calendarului stabilit unilateral de guvern.
ÎCCJ a precizat că decizia instanței europene nu reprezintă o soluționare a litigiului cu Guvernul și nu poate fi interpretată ca o validare sau invalidare a pretențiilor formulate în procesul național. Instanța supremă consideră că decizia CEDO trebuie analizată în ansamblul său, reafirmând caracterul obligatoriu al hotărârilor judecătorești. Totodată, Curtea europeană recunoaște că executarea obligațiilor financiare ale statului poate fi eșalonată în anumite condiții, fără a lipsi efectele hotărârilor definitive.
Magistrații europieni au respins cererile magistraților români, considerând-le „vădit neîntemeiate”, menționând constrângerile economice și bugetare gestionate de autorități. CEDO a subliniat că ajustările succesive au permis executarea progresivă a hotărârilor în ciuda resurselor insuficiente. De asemenea, instanța a menționat că judecătorii naționali care puteau beneficia de acele sume erau susceptibili de a genera un conflict de interese, deoarece interesul lor patrimonial personal ar fi putut interfera cu imparțialitatea funcțiilor judiciare.
Instanța europeană a constatat, de asemenea, că sumele datorate celorlalți funcționari erau mult mai mici decât cele datorate magistraților. Reclamanții nu fac parte dintr-un grup vulnerabil, iar neplata integrală și imediată nu i-a lipsit de singurul mijloc de subzistență. CEDO a argumentat că autoritățile au aplicat ajustări necesare într-o conjunctură economică dificilă, permițând plata restanțelor într-un ritm controlat de către statul român.
În sistemul juridic român, executarea hotărârilor judecătorești care implică plăți de sume de bani de către stat se confruntă adesea cu limitări bugetare. Aceste situații apar atunci când deciziile de judecată impun cheltuieli care nu au fost prevăzute în bugetul anual al statului. În astfel de cazuri, autoritățile sunt obligate să gestioneze restanțele prin mecanisme de eșalonare, încercând să echilibreze obligațiile de plată cu disponibilitatea reală a resurselor financiare publice.