Modificările legislative aduse OUG nr. 109/2011 privind guvernanța întreprinderilor publice au generat un sistem în care interesele de patronaj politic prevalează asupra eficienței economice. Prin aproximativ 33 de modificări, cadrul legal actual facilitează mecanismele de extragere de rente și menținerea controlului politic asupra firmelor de stat. Această recalibrare birocratică nu reprezintă o ajustare structurală reală, ci un model instituțional captiv care servește intereselor partidelor politice aflate la putere, îndepărtând România de standardele internaționale ale OECD.
Autoritatea pentru Monitorizarea și Evaluarea Întreprinderilor Publice (AMEPIP) este prezentată ca o structură incapabilă să își îndeplinească misiunea din cauza resurselor limitate. Cu un număr de aproximativ 88 de posturi, această autoritate trebuie să gestioneze un portofoliu de 1400 de întreprinderi publice, o sarcină imposibilă fără digitalizare avansată sau inteligență artificială. În plus, legislația nu stabilește o distincție clară între funcțiile de monitorizare și cele de evaluare, ceea ce duce la o funcționare deficitară a mecanismelor de control.
Procesul de selecție a administratorilor este marcat de politizare și substituirea modelelor de recrutare profesioniste. În loc de utilizarea firmelor de recrutare externe, s-a instituit un sistem bazat pe comisii de selecție în care influența ministrelor sau a autorităților locale este decisivă. Această structură transformă selecția candidaților într-o simplă formalitate pentru decizii arbitrare luate informal, perpetuând un sistem de patronaj prin care funcționarii publici sunt numiți în consiliile de administrație fără experiență de afaceri.
Candidaturile sunt supuse unor șicanări birocratice și unor cerințe de documentare abuzive care descurajează profesioniștii. Se solicită depunerea dosarelor în format letric, o practică ilegală pentru anumite entități și abuzivă pentru altele, în plină eră digitală. De asemenea, există utilizarea unor formulare neprevăzute de lege, care conțin întrebări redundante sau capcane administrative menite să elimine candidații, precum solicitarea de acte care atestă același lucru sau cerințe medicale care contravin normelor în vigoare.
Inflația de raportări obligatorii impune o povară financiară și administrativă imensă întreprinderilor publice, indiferent de mărimea lor. Companiile trebuie să întocmească peste 14 raportări anuale, o obligație care pare copiată de corporațiile listate la bursă, dar aplicată fără discernământ și microîntreprinderilor. Această birocrație nu reduce hazardul moral sau extragerea de rente, ci servește mai degrabă ca un instrument pentru înlocuirea managerilor în funcție de schimbările politice, fără a aduce o transparență reală.
Guvernanța corporativă în România se confruntă cu un mimetism instituțional, prin care se adoptă structuri precum comitetele de audit sau de risc fără a respecta logica de funcționare din Occident. În loc de planificare strategică, legislația folosește termeni inexistenți precum „plan de administrare”. Acest cadru legal, care include și o suprapunere de atribuții între ministere și AMEPIP, diluează responsabilitatea finală pentru performanța sau falimentul companiilor de stat, protejând în final interesele politice.